Xiaomi ajunge în Topul 10 al celor mai mari producători de televizoare din lume

0
1962

În toamna anului 2013 cei de la Xiaomi își lansau primul televizor pe piață, asta după ce porneau la drum drept o altă companie ce dezvolta clone de iPhone. De-a lungul anilor portofoliul de produse s-a diversificat și la ora actuală avem pe lângă telefoane și televizoare, tot soiul de dispozitive, ba chiar și trotinete electrice.

Publicitate

Revenind însă la televizoare, aflăm astăzi că Xiaomi a intrat în topul 10 al celor mai mari producători de televizoare din lume și asta după numai 5 ani de prezență pe piață. Vestea sosește la fix pentru aniversarea de 8 ani a companiei ce va fi celebrată în mare stil chiar mâine pe 6 aprilie.

Xiaomi

După cum puteți vedea în graficul de mai sus, Xiaomi ocupă locul 10 în acest top al producătorilor de televizoare. Pe prima poziție se află în continuare Samsung, urmată de către LG Electronics și pe locul 3 de către TCL. Cea de-a 4-a poziție ste ocupată de către Hisense și Sony vine abia pe 5.

Înaintea celor de la Xiaomi se mai află Philips, Skyworth, Sharp și Panasonic. Ca un fapt difers, aflați că unul dintre cele mai populare televizoare din portofoliu Xiaomi este modelul Mi TV 4A de 32 inch care a fost vândut într-un milion de exemplare în doar 8 luni de prezență pe piață.

Televizoarele Xiaomi se remarcă prin design-ul deosebit cu muchii tare înguste, prin acustică high-end, dar și prin prețuri mai accesibile.