Xiaomi a lansat un nou televizor Mi TV 4X 2020 Edition; Preţ sub 500 USD, 4K HDR

0
347

Xiaomi continuă să lanseze televizoare, de această dată cu un model care soseşte întâi în India. Este Xiaomi Mi TV 4X 2020 Edition şi costă 487 de dolari. Avem de-a face cu un smart TV cu diagonală de 55 inch, cu rezoluţie 4K şi suport HDR.

Publicitate

Acest nou televizor vine cu suport pentru Vivid Picture Engine, o tehnologie proprietară a celor de la Xiaomi. Produsul se va vinde de pe 2 decembrie prin Amazon India şi Mi.com. Ca software avem la bord PartchWall 2.0 (derivat din Android TV), aplicat peste Android 9.0 Pie. Ecranul de aici vine cu suport pentru grafică 10 bit, rată de refresh de 60 Hz şi unghiuri de vizualizare de 178 de grade. La interior găsim un procesor quad core Amlogic Cortex A53, plus 2 GB RAM şi 8 GB stocare eMMC.

Nu sta rău nici la acustică, cu două difuzoare de 10W, cu suport Dolby Audio. Pe partea de conectivitate avem 3 porturi HDMI, două porturi USB 2.0, un Ethernet, WiFi dual band şi o ieşire AV. Avem şi Google Play Store la bord şi acces la toate serviciile mari de streaming, inclusiv Netflix, Hotstar şi Amazon Prime Video. Integrează şi suport Chromecast şi tot calabalâcul cântăreşte 13 kilograme.

Are panou IPS nu LED şi vine cu o telecomandă specială cu buton Netflix şi Prime Video, dar şi buton Google Assistant şi un pad de navigare rotund în stil iPod.