AMD pare a avea informaţii în plus despre următoarea generaţie de console Xbox, care deocamdată poartă numele de cod Xbox 720. Astfel, Official Xbox Magazine citează unul dintre directorii AMD, Neal Robinson, care afirmă că Xbox 720 va oferi o calitate grafică pe care o putem compara cu grafică din filmul Avatar.

AMD nu este în acest moment un partener implicat în dezvoltarea consolei, astfel că ne mira comentariile făcute pe marginea acestui device. Dacă informaţiile sunt reale, atunci grafica lui Xbox 360 ar fi cu mult depăşită de calitatea lui Avatar, asta cel puţin până se lansează PlayStation 4.

Speculaţiile afirmă că vom vedea noua consolă Microsoft lansată în mai puţin de un an, poate chiar la E3 2012, care va avea loc vara viitoare. Să vedem cum va răspunde Sony provocării…