Microsoft tocmai a anuntat urmatorul sau sistem de operare, Windows 7, in cadrul conferintei All Things Digital din San Diego. Impreuna cu anuntul a sosit si un clip demonstrativ, ce prezinta potentialul noului OS. Iata-l in actiune:
[youtube:http://youtube.com/watch?v=sbxaSNENwLQ]
Dupa cum puteti vedea, acest nou sistem de operare este creat special pentru terminale dotate cu touchscreen, dar parerea generala a persoanelor care au vazut Windows 7 in actiune este ca nu va lasa prea mult loc pe ecran pentru imagine. Acest fapt se datoreaza prezentei mainilor utilizatorului pe display, iar publicul critica deja adoptarea touchscreen-ului in locul mouse-ului.
Se pune totusi o intrebare logica: va afecta Windows 7 vanzarile lui Windows Vista? De vreme ce acesta din urma tocmai a fost anuntat pentru anul 2010, multi utilizatori de XP ar putea ramane la acest OS, asteptand urmasul lui Vista. Aceasta ar fi o mare problema pentru Microsoft, care a recomandat chiar astazi (prin intermediul echipei sale de PR) ca toti clientii sa treaca la Vista cat mai rapid.
In ciuda faptului ca firma lui Bill Gates a vandut peste 140 de milioane de licente de Vista la nivel global, sistemul de operare este considerat un esec. Astfel, persoanele si companiile care nu folosesc inca Vista, vor astepta lansarea lui Windows 7, care va „rapi” involuntar din clientii OS-ului actual.