ViewSonic aduce în România monitoarele curbate din seria VX58

0
905

ViewSonic a adus în România noi monitoare curbate, din gama VX58. Aceste modele sunt gândite pentru diferite segmente, precum jocuri, divertisment şi aplicaţii profesionale. Seria VX58 este ideală pentru jocuri datorită fluidităţii afişajului şi realismul imaginilor.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Rata de refresh este de 144 Hz şi curbura ecranului este 1800R. Există şi tehnologie AMD FreeSync aici, permiţând afişarea cadrelor în sincronizare cu viteza de lucru a plăcii video. Toate cele 3 modele din serie, VX2458-C-mhd, VX2758-C-mh şi VX3258-2KC-mhd au un design cu muchie ultra îngustă, fără ramă pe 3 din 4 laturi. Diagonalele sunt de 24 inch, 27 inch şi respectiv 32 inch.

Variantele de 24 inch şi 27 inch au rezoluţii Full HD, iar modelul de 32 inch are o rezoluţie WQHD (2560 x 1440 pixeli). Vârful de gamă este XG3240C, care a fost gândit pentru pasionaţii de jocuri. Vine cu un suport ergonomic, care permite ajustarea flexibilă a poziţiei. Vine cu suport HDR10 şi funcţii accesibile prin meniul afişat pe ecran (OSD).

Cei care doresc să se axeze mai mult pe muncă au modelul ViewSonic VP3881, care e ideal pentru cei care lucrează în editare foto sau video. Are un panou ultra wide curbat de 2300R, cu diagonală de 38 inch şi rezoluţie WQHD+. Vine cu un sistem special de calibrare hardware, util pentru cei care au nevoie de o paletă de culori calibrate bine. Aşteptăm şi preţuri acum pentru aceste monitoare.