Un robot a învăţat să pună masa la restaurant urmărind logica, comportamentul uman; Iată cum (Video)

0
1110

Roboţii ameninţă să ia tot mai multe joburi oamenilor, iar pe lângă casieri, şoferi de camion şi contabili, acum şi chelnerii sunt în pericol. Avem acum un experiment pus în scenă de MIT în clipul de mai jos, în care vedem un robot care învaţă să pună masa după ce a urmărit oamenii făcând acest lucru.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În ziua de azi cei care ţin la etichetă pun mare preţ pe aşezarea corectă a tacâmurilor, paharelor şi şerveţelelor. Trebuie ca paharul de apă şi cel de vin să fie aşezate într-o anumită poziţie, cuţitul în dreapta, furculiţa în stânga, furculiţa de peşte şi lingura de desert la o distanţă rezonabilă. Fix asta a învăţat un robot să facă, scutind chelnerii obosiţi de dojenirea clienţilor atunci când uită să pună un tacâm cum trebuie. Oamenii de ştiinţă de la MIT au învăţat robotul să pună masa.

În general era un procedeu de tip „trial and error”, doar că acum a fost creat un alt sistem numit „Planning with Uncertain Specifications”. Noutatea e faptul că robotul poate face raţionamente şi judecăţi cu privire la acţiunile pe care le are de făcut, dar şi legat de cele viitoare. Se pune apoi un criteriu care îi permite robotului să aplice acele reguli. Pe viitor roboţii vor putea să facă şi sarcini mai complexe şi lua decizii la milisecundă legat de materialele periculoase dintr-o fabrică.

În acest experiment robotul a făcut doar 6 greşeli din 20.000 de încercări, atunci când a pus masa. Acum se lucrează la un sistem de feedback verbal care va corecta procedura din mers. Noutatea cea mare este că robotul îşi dă seama cum să pună masa chiar şi când unele obiecte îi sunt ascunse de cercetători. După ce robotul a pus masa fără furculiţă, a găsit-o şi apoi a plasat-o în locul corect. A dovedit abilitatea de a îşi face un scop şi a improviza pe parcurs. Pe viitor trebuie să intuiască unde ar putea fi obietectele, cu ce să le înlocuiască, dacă au dispărut complet sau sunt doar ascunse. În demonstraţii reale comportamentul a fost similar cu cel uman şi rata de succes tot similară.

Totul e pe bază de logică lineară temporală, cu pivire la decizii de luat acum şi în viitor de către maşinărie.