SSD-ul tău HP s-ar putea defecta după 4 ani dacă nu faci acum update de firmware! Iată modelele afectate

0
1253
HP

Uneori se mai întâmplă ca și produsele electronice să aibă parte de erori de producție sau firmware. Cel mai notabil exemplu din ultimii ani este Samsung Galaxy Note 7 – telefonul care din cauza unei erori de producție a bateriei se supraîncălzea și exploda. Azi aflăm despre o problemă ce ține de software și care afectează SSD-urile HP.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Descoperim prin intermediul unui comunicat de presă faptul că unele modele de SSD-uri HP au un bug firmware major. Această eroare strecurată în firmware conduce la defectarea catastrofală a unităților de stocare astfel că nici hardware-ul și nici datele stocate nu mai pot fi recuperate ulterior.

Defectarea automată apare la atingerea a fix 40.000 ore de funcționare. Vorbim despre SSD-uri HP din seria Enterprise (HPE) cu capacitate de 800 GB sau 1.6 TB pe care le aveți listate mai jos

  • EK0800JVYPN (HPE 800GB 12G SAS WI-1 SFF SC SSD)
  • EO1600JVYPP (HPE 1.6TB 12G SAS WI-1 SFF SC SSD)
  • MK0800JVYPQ (HPE 800GB 12G SAS MU-1 SFF SC SSD)
  • MO1600JVYPR (HPE 1.6TB 12G SAS MU-1 SFF SC SSD)

HP recomandă upgrade-ul imediat al firmware-ului SSD-ului la versiunea HDP7 prin care se previne această defectare automată. Este recomandată actualizarea online pe serverele HP Gen9 și cu o activtate I/O minimă. Ulterior va fi necesar un restart și aflați că există și un tool prin care puteți verifica numărul de ore de funcționare.

Afectați sunt după cum vă puteți da seama utilizatorii din mediul enterprise și vorbim despre SSD-uri concepute pentru analiza volumelor mari de date, cloud computing, aplicații de baze de date și arhivare pe termen lung. Acestea au fost vândute atât ca unități de sine stătătoare, dar și instalate în soluții de stocare complete precum Synergy sau HPE ProLiant.

Detalii complete despre recomandările HP găsiți aici!