Sony anunţă controllerul PlayStation 5 DualSense: mai haptic, cu microfoane integrate

0
1265

Sony a anunţat în sfârşit detalii despre PlayStation 5, dar se axează iar pe accesorii nu pe consolă. Am aflat că noul controller oficial al consolei se numeşte PlayStation 5 DualSense şi este detaliat în articol, unde vedeţi şi imagini cu el.

Publicitate

Sony DualSense este primul controller wireless anunţat pentru PS5, iar el va sosi în cutie alături de consolă. Vine cu câteva noutăţi faţă de cel de la PS4 şi un nou colorit. Integrează un setup de microfoane, care îţi permite să discuţi cu prietenii şi colegii de party, fără a fi nevoie de un headset sau microfon third party. Butonul Share de pe DualShock 4 a fost înlocuit cu unul “Create”. Asta prezice automat şi o nouă modalitate de a partaja gameplay în social media şi a te juca alturi de alţii.

Controllerul primeşte şi feedback haptic, ceva ce am tot avut pe telefoane în ultimii ani. Butoanele trăgaci L2 şi R2 primesc mecanisme adaptive, care ne permite să “simţim tensiunea acţiunilor noastre, mai ales când încordam un arc cu care tragem”. Acest controller vine şi cu un port nou, un USB-C în loc de microUSB şi automat mă aştept şi la încărcare mai rapidă. Se pare că unghiul trăgaciurilor din spate a fost schimbat. Bara de iluminare a fost mutată puţin şi acum înconjoară touchpad-ul.

S-au spulberat şi zvonurile care spuneau că vom primi un display pe controller. Nu mai avem un panou mare iluminat în faţă, deci aparent dispare şi compatibilitatea cu PlayStation VR. Apropo de PS VR, coloritul acestui controller, alb murdar-negru aminteşte de cel al lui PlayStation VR. Layout-ul butoanelor e în mare neschimbat, fie că vorbim despre D-Pad sau butoanele de acţiune din dreapta. Thumbstickurile par şi ele neschimbate.

În continuare PlayStation 5 este aşteptat să debuteze în perioada sărbătorilor de iarnă, iar mai nou circulă un preţ de 1000 de USD.