Aţi remarcat probabil pe 31 mai şi 1 iunie ceva probleme la tranzacţiile cu carduri Visa şi au început să apară şi răspunsuri legat de ce nu a mers bine. Personal am constatat că au fost ceva probleme şi pe 2 iunie cu cardurile Visa la câteva bancomate Raiffeisen din Bucureşti, în zona de nord.

Publicitate

Utilizatorii de carduri şi servicii Visa din toată Europa au fost afectaţi, iar problema a fost una hardware. Clienţii care au încercat să plătească la magazine şi benzinării au raportat probleme. Visa Inc începea să ofere declaraţii în după amiaza zilei de 2 iunie, explicând că sistemele sale funcţionează la un nivel apropiat de cel normal. Probleme care au apărut pentru utilizatorii din Europa au fost puse pe seama unei defecţiuni hardware.

Nu e vorba despre vreun hack sau acces neautorizat. Printre ţările unde au fost găsite probleme tehnice se numără Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, multiple tranzacţii cu carduri Visa fiind blocate. În Irlanda şi UK problema ar fi durat în jur de 8 ore în ziua de vineri, iar milioane de persoane au fost afectate. Mulţi au crezut că au avut cardurile sparte sau au fost jefuiţi.

Retaileri precum Tesco, Arnotts, Next sau Supervalu au afirmat că au avut multiple carduri refuzate. În România, judecând după comentariile multiple de pe Hotnews, problema apărea când ţi se cerea PIN-ul, deci la tranzacţii peste 100 de lei. Ridicarea de numerar de la bancomat nu ar fi fost afectată. Totul e bine când se termină cu bine, numai să nu fi plecat la mare de mini vacanţă doar cu cardul şi în slip.

Sursa foto