Samsung extinde cu o lună garanţiile care expiră pentru toate produsele sale, în această perioadă de pandemie/izolare

0
375
Samsung

Samsung vine în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi, anunţând că extinde cu o lună garanţiile care expira pentru toate produsele sale, în această perioadă dificilă. Suntem în perioada de carantină, izolare şi distanţare socială şi nu e un moment prea bun să îţi expire garanţia la telefon sau televizor. Avem detalii mai jos.

Publicitate

Trebuie spus că Samsung va extinde garanţiile tuturor produselor acestui brand a căror perioada de garanţie urmează să expire între 15.03.2020 şi 15.06.2020. Utilizatorii aflaţi în această situaţie vor primi gratuit o prelungire a garanţiei până la 15.07.2020.

Clienţii nu trebuie să completeze nimic şi să facă nimic deosebit pentru ca prelungirea să intre în vigoare. Pentru clienţii care au probleme cu produsele şi nu pot părăsi domiciliul există serviciul de asistență de la distanţă, despre care s-a scris aici. Am avut şi un interviu cu un reprezentant al Samsung România, Ionuţ Gherghe, Customer Service Director, care ne-a explicat cu detalii cum se procedează cu service-ul de la distanţă.

Acesta a debutat cu 3 ani în urmă în România şi a tot evoluat de atunci. În Plus, Samsung pune la dispoziţie un serviciu nou de colectare a smartphone-urilor care necesită intervenţia fizică a specialiştilor companiei. Un angajat al diviziei de service Samsung sau un curier va colecta telefoanele cu probleme tehnice, ele urmând să fie returnate clienţilor reparate în cel mai scurt timp.

Toate telefoanele care ajung în service au parte gratuit de dezinfectare. Reparaţiile se pot programa telefonic la numerele 080087267864 sau *8000. Serviciul este disponibil 24/7 pentru programări, de luni până duminică.