Samsung

Samsung a brevetat încă un format nou de telefon, unul care are o bună parte din corp acoperită de ecran. Avem ecran în faţă, continuat și în spate (acoperind și zona de sus) şi documentele din brevet şi schiţele prezintă implementarea aceasta, aşa cum se vede mai jos.

Publicitate

Sud-coreenii înregistrau acest brevet încă din octombrie 2016 la USPTO (United States Patent and Trademark Office), iar documentele menţionează un “terminal electronic cu multiple ecrane şi metode de a le controla”. Telefonul are un ecran în faţă şi unul în spate, iar ele sunt folosite simultan. Implementarea pare puţin diferită de Vivo NEX Dual Display, telefonul cu 2 ecrane testat de noi în acest an.

Samsung

Aparent aici avem 3 ecrane, fuzionate într-unul singur. Toată zona frontală a telefonului este un mare ecran, care se extinde spre zona superioară şi apoi continuă în spate. Deşi schiţele arată şi un buton Home fizic pe telefon (brevet din 2016, de aici se trage), e mai probabil să fie unul virtual. Sunt şi mai multe variante pentru camera principală, inclusiv în spate, fața sau în ecran.

Samsung

Vedem în imagini şi interacţiuni umane amplificate de cele două ecrane, prin traducere în timp real şi posibilitatea ca şi subiectul unei fotografii să se vadă pe ecranul 2, atunci când altă persoană îi face poză. Şi zona de sus a telefonului integrează un soi de al treilea ecran, care afişează notificări.

Samsung

O altă modalitate de utilizare a celor două ecrane este de a scrie un mesaj pe spate şi a realiza un apel pe faţa sa, sau viceversa. Ca de obicei, un brevet nu înseamnă că automat vom vedea şi un terminal real de acest tip, dar conceptul pare destul de realizabil.