Bell Helicopter

Potrivit unei declarații din partea lui Richard Harris, președinte al companiei Bell Helicopter, se pare că România ar putea fi prima țară care va produce elicoptere de luptă Bell în următorii 4-5 ani. Pentru început însă, este nevoie ca guvernul să aprobe această afacere.

Publicitate

Aflăm că în prima fază un număr de 4-5 elicoptere vor fi construite în SUA, procesul cu pricina urmând a implica și specialiști români. Ulterior, transferul de tehnologie și pregătirea specialiștilor se va întâmpla gradual cu posibilitatea ca procesul să dureze chiar 4-5 ani.

Interesant este faptul că Bell Helicopter a mai încercat fabricarea unui elicopter de atac în România, asta în 1996 când proiectul numit AH-1 Cobra a.k.a Dracula apărea. Totul a căzut însă datorită unor motive politice nedezvăluite.

Acum se încearcă reluarea proiectului Dracula prin dezvoltarea unui elicopter mai nou și mai performant. Rămâne de văzut dacă guvernul român va aproba întreaga afacere, care probabil a fost discutată recent și în cadrul întâlnirii dintre președintele României Klaus Iohannis și Donald Trump, președinte al SUA.