Razer Anzu este o pereche de ochelari inteligenți ce oferă sunet open-ear și filtru Blue Light

0
638

În ultimul an pe piață și-au făcut apariția și ochelarii smart, dar nu cei de tipul lui Google Glass. Vorbim despre versiuni mai accesibile publicului larg, un exemplu fiind chiar Razer Anzu care debutează azi. Ce ne oferă această pereche de ochelari și cât costă vom afla împreună din rândurile de mai jos.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Descrierea pe scurt este aceea că avem aici de-a face cu ochelari smart ce oferă sunet open-ear și protecție pentru ochi împotriva luminii albastre. Razer Anzu dispun de lentile care filtrează 35% din lumina albastră. Avem și protecție UVA/UVB de 99% grație lentilelor polarizate de ochelari de soare, iar controlul se face prin gesturi touch.

RAZER ANZU

Razer aduce aici sunet wireless open-ear, cât și tehnologie proprietară care oferă latență scăzută prin Bluetooth. Ochelarii au o greutate de sub 48 grame, astfel că pot fi purtați timp îndelungat fără disconfort. Primim și două variante de design al ramei, fie dreptunghiulară, fie rotundă, ambele cu stil modern. De asemenea, pentru fiecare tip de ramă sunt disponibile două dimensiuni.

RAZER ANZU

Observăm și elemente de branding subtile aflate în apropierea balamalelor. Aflați că Razer Anzu pot fi echipați și cu lentile pe bază de rețetă. Există un parteriat cu Lensabl, astfel că toți clienții care achiziționează ochelarii de față primesc 15% reducere la comanda de lentile pe bază de rețetă. Revenind la partea audio, aflați că se oferă aici latență de 60ms, microfon omnidirecțional și difuzoare integrate în ramă.

RAZER ANZU

Autonomia este de 5 ore, iar în mod standby ajung la 2 săptămâni autonomie. Prin gesturi tocuh putem schimba melodia, opri sau porni redarea, gestiona apeluri sau activa asistenul vocal. Din aplicația de mobil putem ajusta egalizatorul și mai trebuie să știți că ochelarii au certificare IPX4. În pachet veți găsi ochelarii Razer Anzu cu lentile de filtrare 35% a luminii albastre preinstalate.

Preț și disponibilitate RAZER ANZU:

Tot în cutie sunt incluse și lentile suplimentare polarizate cu protecție solară UVS/UVB. Mai avem cablul de încărcare, cârpă de curățare și carcasă pentru stocare. În Europa acești ochelari costă 209,99 euro, iar lentilele suplimentare ochelari de soare costă 34,99 euro aici!