Project Titan, proiectul Apple legat de automobile, intră sub conducerea șefului diviziei de AI a companiei

0
440
Project Titan
Project Titan, proiectul Apple legat de automobile, intră sub conducerea șefului diviziei de AI a companiei

Am auzit de multe ori în ultimii ani despre faptul că Apple pregătește un proiect special legat de automobile. Compania are chiar o întreagă divizie care se ocupă de acest “Project Titan”, după cum mai este cunoscut. Pare-că acesta trece acum printr-o schimbare. Avem detalii mai jos.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Potrivit Bloomberg, echipa de ingineri Titan a fost mutată recent sub conducerea executivului Apple AI, John Giannandrea. Această schimbare s-a produs ca urmare a retragerii complete a fostului vicepreședinte Apple – Bob Mansfield.

Astfel, raportul susține că chipa de ingineri se ocupă acum de divizia de AI și învățare autonomă a lui Giannandrea. Acesta a lucrat și pentru Google înainte de a face tranziția spre compania din Cupertino.

Project Titan

E cunoscut faptul că Apple lucrează la un proiect legat de automobile încă din 2014. Zvonurile din trecut susțineau chiar că Apple dorește să-și dezvolte propriul automobil electric. Acesta ar fi urmat să fie un rival veritabil pentru Tesla, întrucât Apple dorea să creeze un sistem de conducere autonomă, similar cu ce a dezvoltat Musk.

Pare însă că Apple s-a concentrat pe alte aspecte în ultimii ani. Timpul a trecut, iar debutul unei mașini Apple încă întârzie să apară. Potrivit înregistrărilor DMV, Apple a început testarea a 66 de mașini și tehnologiilor dezvoltate pe acestea pe străzile din California în 2017.

Deși echipa de ingineri din cadrul Project Titan s-a micșorat între timp, pare că proiectul este încă valabil. Compania din Cupertino este cunoscută pentru faptul că nu lansează un produs până acesta nu este funcțional în procent de 100%.  Astfel, încă avem speranțe că într-o zi vom vedea o mașină de la Apple sau cel puțin noi tehnologii care vor fi aplicate în parteneriat cu alți producători auto.