Panoul de control din Windows 10 va dispărea curând – ce planuri are Microsoft?

0
681
Panoul de control din Windows 10 va dispărea curând - ce planuri are Microsoft?

Microsoft a schimbat multe de-a lungul anilor în sistemul său de operare. Odată cu Windows 10, fiecare versiune majoră aduce modificări, inclusiv unele nedorite de utilizatori. Control Panel sau “panoul de control” din Windows 10 a rezistat cu brio trecerii timpului, totuși, pare-că Microsoft dorește să-l înlocuiască.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Control Panel ar urma să fie înlocuit de aplicația de setări disponibilă de ceva timp în Windows 10. Din păcate, aceasta nu oferă aceeași funcționalitate, utilizatorii fiind mult mai obișnuiți cu panoul de control. Odată cu Windows 8, Microsoft a încercat în nenumărate rânduri să optimizeze interfața pentru utilizarea tactilă. Astfel, a apărut aplicația de setări care vine cu opțiuni mai ușor de accesat și meniuri laterale pentru a facilita navigarea.

 

Aflăm astăzi că în noul update al Windows 10 din octombrie 2020, Microsoft a dezactivat pagina cu opțiuni de sistem din Control Panel, fiind disponibilă acum doar în aplicația de setări. Deși utilizatorii au găsit o cale prin care să o readucă înapoi, cei ce sunt în programul Windows Insiders, spun că Microsoft face tot posibilul ca aceste soluții să nu fie posibile în viitor. Mai mult, în versiunile precedente aflate în faza Alfa, a fost scoasă și opțiunea de dezinstalare a programelor de pe dispozitive.

Într-o oarecare măsură, e de înțeles că această schimbare este inevitabilă. Din păcate, aplicația “Setări” din Windows 10 nu oferă încă aceleași caracteristici și opțiuni aflate în Control Panel. Cel mai probabil, mulți utilizatori vor fi deranjați de noile modificări, dar Microsoft doar încearcă să facă meniurile să arate similar și să fie mai ușor de accesat.