In prima zi a GSMA World Congress, tinut la Barcelona, Nokia a anuntat lansarea a doua noi terminale din seria E : E55 si E75. Ambele telefoane cuprind specificatii complete de mesagerie si smartphone, ceea ce le deosebeste fiind totusi design-ul.

E55 soseste cu un design candybar in negru sau alb, Nokia sustinand ca acesta va fi cel mai subtire smartphone creat vreodata. Pentru aceasta, cei de la Nokia au renuntat la tastatura QWERTY in favoarea uneia hibrid in care aceeasi tasta, de exemplu, poate contine doua caractere. Display-ul de 2.4 inchi suporta 16 milioane de culori si poate fi folosit atat in mod landscape cat si portret. Durata de viata a bateriei este de o luna in mod standby, nedezmintand astfel reputatia terminalelor Nokia.

Printre alte caracteristici, vom mentiona comanda vocala, Bluetooth, GPS, mesagerie instant, email prin IMAP4 si POP3, suport USB, memorie interna de 100MB, o camera de 3.2 megapixeli cu inregistrare video, inregistrare audio si suport 3G (HSDPA), atat pentru retelele din SUA cat si pentru alte retele. Terminalul va fi disponibil incepand cu aceasta vara, la pretul de 339$.


E75 are un design axat pe un slider orizontal care ascunde o tastatura QWERTY si masoara 4.4 x 1.9 x 0.56 inchi inchis. Printre alte caracteristici externe, vom prezenta display-ul de 2.4 inchi cu suport pentru 16 milioane de culori, un slot pentru card de memorie si un jack pentru casti de 3.5 mm. Terminalul va fi disponibil in argintiu inchis, galben aramiu si rosu.

In ceea ce priveste caracteristicile interne, E75 suporta Bluetooth, memorie de 50MB, USB, optiuni complete de email si mesagerie, o camera interna de 3.2 megapixeli, GPS cu sistemul Nokia Maps, player de muzica digital, inregistrare vocala, un sistem Symbian Series 60 (third edition) OS si, la fel ca in cazul terminalului E55, suport atat pentru retelele din SUA cat si pentru celelalte. Telefonul va fi disponibil incepand cu saptamana viitoare pe site-ul Nokia, la pretul de 352$.

Sursa