Avionul supersonic silenţios este un deziderat de multe decenii, mai ales dacă se poate să fie şi stealth. NASA şi Lockheed Martin au încheiat un contract fix pentru realizarea unui astfel de aparat de zbor, cunoscut sub numele de cod “X-Plane”.

Publicitate

Dezideratul este să doboare bariera sunetului fără un boom sonic. X-Plane va fi fructul unui contract de 247.5 milioane de dolari, care acoperă designul, construcţia şi testarea avionului. Primul zbor de test va avea loc prin 2021, iar avionul se va ridica la 16.754 metri înălţime, având o viteză de 1513 km/h. Acolo va doborî bariera sonică făcând la fel de mult zgomot ca o portieră trântită, adică 75 de decibeli.

Prin 2022 avionul va zbura deasupra unor oraşe şi comunităţi pentru a se aduna date despre zgomotul produs. Dacă proiectul reuşeşte am putea vedea zboruri supersonice comerciale şi de pasageri pe viitor, derivate din acest experiment. Aşteptaţi-vă să tot vedeţi proiecte trăznite de la NASA, de altfel asta am şi văzut în ultimele zile când Trump le-a crescut semnificativ bugetul.

Pe viitor avioanele supersonice de pasageri ar putea reduce la jumătate timpul necesar pentru călătorii, mai ales de pe o coastă a Statelor Unite spre cealaltă. Să vedem dacă totul iese bine întâi. Evident şi aplicaţia militară e importantă aici, cu un avantaj tactic dacă avionul nu face zgomot şi boom sonic.