În afară de laptopurile Lenovo ThinkPad, compania a adus la MWC 2019 şi noi modele din gama IdeaPad. E vorba despre laptopuri ultrasubţiri, precum IdeaPad S540 şi S340, dar şi convertibilul C340. Pe toate le detaliem mai jos.

Publicitate

Aceste produse sunt gândite pentru studenţi, tineri profesionişti şi familii. Totul este conceput pentru activităţi zilnice şi conectivitate, fără a săpa prea tare în buget. Lenovo IdeaPad S540 vine în variante de 14 sau 15 inch, cu carcasă din aluminiu şi procesor Intel Core i7 de generaţie a opta, cu GPU NVIDIA GeForce MX250.

Există şi varianta de procesor mobil până la AMD Ryzen 7 3700U cu grafică Radeon RX Vega 10. Terminalul este deci mult mai puternic decât device-ul tipic pentru procesare de documente, vizionare de filme şi cumpărături online. Promite o autonomie de până la 12 ore şi vine cu încărcare RapidCharge, care permite utilizarea până la 2 ore după 15 minute de alimentare.

Marginile acestui model sunt mai subţiri decât ale predecesorului şi avem şi un display Full HD IPS la bord, dar şi acustică Dolby. Vine cu până la 12 GB RAM, card reader şi cântăreşte doar 1.5 kilograme. Preţul de pornire este de la 800 de euro şi vine în aprilie terminalul.

IdeaPad S340 este versiunea sa mai mică, cu un profil mai subţire şi greutate mai scăzută decât predecesorii. Diagonalele sunt de 14 şi 15 inch, dar puterea de procesare creşte, prin prisma unui procesor Intel Core i7 de generaţie a opta cu GPU GeForce MX250 sau Ryzen 7 3700U la pachet cu Radeon RX Vega 10. Lenovo subliniază capacităţile AI ale produsului său, care oferă acces la Alexa şi Cortana.

Există şi varianta unui 2 în 1 din această gamă, Lenovo IdeaPad C340, care e înrudită cu modelele de mai sus. Are o autonomie de până la 8 ore şi un design rotativ, care îi permite să devină tabletă. Vine şi cu suport pentru stylus (Active Pen), încărcare rapidă şi diagonale de 14 sau 15 inch. Porneşte de la 600 de euro şi vine cu procesoare Intel Core sau Ryzen-uri.

Varianta de pornire este pe bază de de Ryzen 3 şi diagonală de 14 inch.