Modelul AI Google bate orice altă metodă de predicţie meteo; Iată cum!

0
1297

Având în vedere toate dezastrele naturale din ultima vreme, de la tornade la incendii de pădure, temperaturi record şi inundaţii, e foarte important să ai o predicţie meteo cât mai precisă. Google a creat un model AI care depăşeşte toate metodele clasice de predicţie şi avem detalii despre el mai jos.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Nici măcar nu e prima realizare la nivel de AI Google, care cu câteva săptămâni în urmă a îmbunătăţit prin machine learning testele pentru cancerul la sân. Acum folosind un CNN (convolutional neural network), Google poate prevedea precipitaţiile. E vorba despre machine learning pus la treabă pentru anticiparea precipitaţiilor. Se axează pe predicţii pe termen scurt, iar rezultatele par promiţătoare.

Prognoza Google AI acoperă între 0 şi 6 ore şi prezintă o rezoluţie de 1 kilometru, cu latenţă de 5-10 minute. Metoda tradiţională implică o ştiinţă a priori a modului în care funcţionează atmosfera. Ei bine, cercetătorii au folosit pentru modelul Google o abordare “fără fizică”. Nu au abordat lucrurile prin termodinamică şi mişcarea maselor de aer, ci din punct de vedere imagistic. CNN-ul antrenat de experţi AI poate aproxima fizica atmosferică urmând modelele cu care e obişnuit.

Au fost folosite imagini din satelit multispectrale, cu date colectate între 2017 şi 2019. Datele au fost “sparte” în bucăţi de 4 săptămâni. Neural network-ul a bătut celelalte modalităţi clasice de prognoză meteo. Pe de altă parte metoda clasică e mai bună pe termen lung, pentru că foloseşte un model 3D fizic, iar machine learning-ul se bazează mai mult pe imagini 2D şi formaţiunile de nori de acolo.

Pe termen scurt Google AI ar putea ajunge o unealtă de predicţie solidă.