Mio Technology a lansat cu doar 2 zile in urma Moov 580 Europe Plus, un nou terminal navigational, dotat cu ecran de 4.7 inchi, o rama din aluminiu si o carcasa cu grosime de doar 18 mm.

Printre specificatiile acestui produs se numara cautarea locala live prin Bluetooth, chipsetul SiRFInstantFix III, un canal de primire a mesajelor din trafic (TMC) si suport hands-free. GPS-ul include si un emitator FM, foloseste navigare foto NavPix si vine cu hartile a 40 de tari europene pre-instalate.

Moov 580 este lansat simultan cu serviciul MioMore, bazat pe noua tehnologie Mio, care permite descarcarea punctelor de interes cu ajutorul Internetului si utilizarea unei functii de cautare locala, plus navigarea foto NavPix, prin colaborarea cu Flickr si Google Earth. Produsul va sosi pe piata romaneasca din aceasta luna la pretul de 1449 RON.