LG a prezentat un nou smartphone. Se numește LG Optimus L7 II și aduce funcția dual-sim ce lipsea predecesorului. Sunt câteva schimbări importante și pe partea de hardware, un nou CPU + GPU care-l duce direct în zona mid-range a telefoanelor Android. Pot spune că este și printre primele telefoane dual-sim cu CPU dual-core de la un producător de talie mondială, pe plan local doar Allview cu P5, P4 Duo și P6 Stony se încadra în această nișă.
Să trecem în revistă specificațiile hardware pentru LG Optimus L7 II:
- IPS LCD de 4.3 inch cu rezoluție 480×800 pixeli și 217 ppi;
- procesor dual-core la 1 GHz;
- Android 4.1 Jelly Bean;
- 3G cu viteze de download de până la 21 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, DLNA, bluetooth 3.0, microUSB, jack de 3.5 mm;
- cameră de 8 Megapixeli, autofocus, LED flash, filmează la 720p cu 30 fps;
- baterie de 2460 mAh.
A fost anunțat în Rusia, presupun că în viitorul apropiat va sosi și pe plan local.