Lenovo prezintă laptopurile ThinkPad X13 şi X13 Yoga cu procesoare Intel Tiger Lake sau AMD Ryzen 5000

0
357

Lenovo îşi continuă seria de lansări începută la CES 2021 cu noi laptopuri, de această dată din gama ThinkPad. Tocmai au debutat modelele ThinkPad X13 Gen 2 şi X13 Yoga Gen 2. Acestea sunt laptopuri ultraportabile cu procesoare Intel Tiger Lake sau AMD Ryzen 5000.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Pentru cei care preferă laptopuri mai compacte putem recomanda modelele Lenovo ThinkPad X13, care vin cu ecrane de 13.3 inch şi corpuri subţiri şi uşoare. Lenovo pune la bătaie 3 variante ale acestui terminal, dar toate au ecrane de 13.3 inch, cu aspect 16:10 şi rezoluţie Full HD sau Quad HD. Variantele cu procesor Intel vor primi soluţie grafică Iris XE, iar cele AMD au GPU-uri integrate Radeon. Variantele Intel mai primesc şi suport WiFi 6 sau WiFi 6E, dar şi conectivitate 5G Sub 6 GHz sau 4G 2×2 MIMO Categoria 12. Variantele AMD rămân la WiFi 6 şi 4G.

ThinkPad X13

ThinkPad X13 Gen 2 vine cu până la 32 GB RAM LPDDR4X şi până la 2 TB stocare SSD. Laptopurile sunt cu 100 de grame mai uşoare decât predecesorii lor. X13 Gen 2 este disponibil pe negru sau gri şi are colţuri rotunjite, plus un finisaj plăcut la atingere. Oferă până la 16 ore de autonomie şi vine cu difuzoare frontale. Există şi variante ale sale cu ecran tactil, iar porturile includ USB 3.2 (2 la număr), Thunderbolt 4 (2), HDMI şi jack audio. Procesorul merge până la un Core i7 vPro, iar bateriile sunt de 41 wh şi 54.7 Wh.

Aveţi şi încărcător de 65W la pachet. Corpul e fabricat din aluminiu şi există şi suport opţional NFC. Alte dotări includ o cameră IR pentru Windows Hello şi un cititor de amprente.

Costa de la 1299 dolari şi vine în martie.

ThinkPad X13 Yoga Gen 2

Acesta este un convertibil cu ecran rotativ, care cântăreşte 1.2 kilograme şi vine cu o balama cu rotire la 360 de grade, care îţi permite să foloseşti computerul în mod laptop, tabletă, cort sau stand. Avem parte de un corp din fibră de carbon, 2 porturi Thunderbolt, HDMI 2.0, port USB 3.2, jack audio şi WiFi 6, dar şi NFC şi 4G. Bateria este de 52.8 Wh.

Ecranul poate fi tactil şi are rezoluţie WUXGA şi WQXGA. Autonomia ajunge la 12 ore, iar Lenovo oferă şi un stylus la pachet, dar şi un touchpad generos. Avem cititor de amprente la bord, detector de prezenţa umană şi Windows Hello.

Vine din aprilie de la 1379 dolari.