După prezentarea de televizoare BRAVIA, căşti intraauriculare şi alte device-uri interesante, Sony a adus în prim plan la IFA 2018 şi un nou smartphone flagship. E vorba despre Sony Xperia XZ3, care pare să facă paşi în faţă la design, dar şi în spate la numărul de camere.

Publicitate

Acolo unde Xperia XZ2 Premium avea două camere principale vine Xperia XZ3, cu o singură cameră în spate. Terminalul cel nou are un design din sticlă şi metal, cu panou din sticlă în spate, sticlă şi în faţă, dar şi o ramă din aluminiu Seria 7000 cu grosime de 3 mm. Smartphone-ul este rezistent la apă şi praf în regim IP68 şi vine cu un display OLED cu rezoluţie Quad HD+ şi muchii curbate.

Pe acele muchii puteţi apăsa şi face gesturi pentru a declanşa anumite shortcuturi şi aplicaţii. Dotările telefonului sunt de flagship la nivel de CPU, adică Snapdragon 845, dar în rest sună cam de 2017: 4 GB RAM, 64 GB stocare şi avem şi slot microSD. Camera din spate are rezoluţie de 19 MP, deschidere F/2.0, captura 4K HDR şi filmare la 960 FPS. Avem şi o cameră selfie de 13 MP, plus suport 4G LTE şi baterie de 3330 mAh.

Difuzoare stereo cu vibraţii sunt de asemenea incluse, iar asemenea anului trecut Sony inaugurează Android 9.0 Pie preinstalat pe acest device. Terminalul vine la preţul de 899 dolari şi se vinde din 17 octombrie. O nuanţă de verde crud “pădure” face handsetul mai interesant.