Multă lume se teme de electrocasnicele inteligente, pentru că deseori sunt securizate destul de slab şi devin porţi de acces pentru hackeri spre datele noastre personale. Spre exemplu un grup de hackeri a accesat baza de date a unui cazino profitând de o vulnerabilitate a unui… acvariu.

Publicitate

E de fapt vorba despre termostatul unui acvariu expus în acel cazino. Hackerii au accesat bazat de date cu jucătorii cei mai generoşi şi bănoşi a cazinoului profitând fix de termostatul respectiv. După ce au descoperit vulnerabilitatea, hackerii au accesat reţeaua principală a acelui cazino, al cărui nume nu îl cunoaştem. Apoi răuvoitorii au penetrat toate reţeaua şi au extras cât de multe date au putut, urcându-le în cloud.

Multă lume îşi cumpără electronice şi electrocasnice fără să conştientizeze vulnerabilităţile lor sau să le facă un setup acătării. Dacă stăm să facem un calcul sunt clădiri întregi înţesate cu vulnerabilităţi de gen, la nivel de aparat de aer condiţionat, termostat, frigidere sau pur şi simplu oameni care îşi aduc boxele inteligente la muncă. Multe sunt setate cu parolele şi opţiunile de bază.

Ca atare vă recomand precauţie maximă când lăsaţi spre exemplu securitatea locuinţei voastre strict pe mâna unor aparate conectate la Internet. Dacă nici un cazino nu e sigur, atunci cine?