Google anunță noile telefoane Pixel 5 și Pixel 4a 5G, boxa Nest Audio și un Chromecast cu telecomandă

0
1457
Google

Google a avut multe noutăți de prezentat ieri seară, în cadrul unui eveniment difuzat online fiind prezentate 4 noi dispozitive hardware. Avem telefoane, o boxă succesor pentru Google Home, dar și un Chromecast ajuns la maturitate care vine cu telecomandă proprie. Detalii despre fiecare dintre aceste produse în parte aflați în continuare!

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Pixel 4a 5G

Încep prin a vă povesti despre telefoane și în cazul de față despre Pixel 4a 5G. Acesta este modelul 5G al lui Pixel 4a (telefon lansat în august), dar apar și alte diferențe. Aici avem parte de un terminal cu display OLED de 6.2 inch ce oferă rezoluție FHD+, HDR, AOD și protecție Gorilla Glass 3.

Google Pixel 4a 5G

Vine cu procesor Snapdragon 765G la interior și îl veți găsi într-o singură configurație, cea cu 6 GB RAM + 128 GB stocare UFS 2.1. Nu avem microSD. Continuăm și descoperim o cameră frontală de 8 mpx, iar în spate o cameră duală de 12.2 mpx (OIS, Dual Pixel) + 16 mpx (ultra-wide). Mai avem și difuzoare stereo, jack audio, NFC și o baterie de 3885 mAh care se încarcă la 18W. Prețul este de 485 euro și carcasa este din policarbonat.

Pixel 5

Pentru cei care vor „mai mult” există și Google Pixel 5, telefon care aduce la pachet același CPU Snapdragon 765G dar și ceva în plus. Primim aici un ecran OLED de 6 inch cu rezoluție FHD+, protecție Gorilla Glass 6 și rată de refresh de 90Hz. Bifăm certificarea IP68 pentru rezistență la apă și praf și o carcasă din aluminiu care suportă încărcare wireless.

Google Pixel 5

Pentru că tot am vorbit de baterie, aflați că aceasta are 4080 mAh, se încarcă pe fir la 18W, dar și wireless. Oferă alimentare wireless inversă pentru accesorii precum căști. Și aici avem o singură configurație, pe cea cu 8 GB RAM + 128 GB stocare UFS 2.1 și nu, nu primim slot microSD.

Camera din spate este una duală și ne aduce senzor principal de 12.2 mpx (dual pixel, OIS) și unul secundar ultra-wide de 16 mpx. Pentru selfie se oferă o cameră de 8 mpx și mai aflați că Pixel 5 are NFC, scanner de amprente fizic în spate, conectivitate 5G, dar și un setup de difuzoare stereo. Prețul său ajunge la 615 euro.

Chromecast cu Google TV

Google Chromecast

Avem și un dongle TV nou pe care compania îl numește „Chromecast with Google TV”. Așa cum am precizat în titlu, dispozitivul vine însoțit de o telecomandă la pachet. Produsul are o formă ceva mai alungită decât modelele Chromecast anterioare și avem aici parte de Wi-Fi dual-band, dar și de Bluetooth 5.1 pe partea de conectivitate.

Google Chromecast

Ni se promite suport HDR10, HDR10+, Dolby Digital, Dolby Digital Plus, dar și Dolby Atmos (pass through). Avem de asemenea și output 4K la 60Hz, iar dongle-ul se va conecta via HDMI la televizor. Revenind la telecomandă, aceasta are butoane fizice pentru Back, Home, YouTube, Netflix și Google Assistant, butoane laterale de volum și un mecanism click wheel pentru navigare.

Telecomanda are și microfon pentru control vocal via Google Assistant, dar și emițător infraroșu pentru controlul televizorului. Apare aici și software-ul Google TV cu o interfață fresh cu tab-uri și tile-uri. Noul Chromecast vine pe 3 culori și costă 68 euro în Europa.

Google Nest Audio

Google Nest Audio

Nu în ultimul rând, evenimentul Google  ne-a adus și lansarea boxei inteligente Nest Audio pe care o vedeți aici. Avem de-a face cu o boxă care potrivit Google este cu 75% mai gălăgioască decât vechiul Home și cu 50% mai puternică la nivel de bass. Vine cu 3 microfoane far field, 1x tweeter de 19mm, dar și un mid woofer de 75mm.

Google Nest Audio

Boxa oferă buton dedicat pentru a da microfoanele pe mut astfel încă să aveți siguranța că nu veți fi ascultați. Google Assistant rămâne elementul central aici și aparent răspunsul este de două ori mai rapid decât înainte. O altă noutate este Media EQ care va permite tunarea automată a boxei în funcție de conținutul audio redat. Prețul este de 99 euro.