DJI

Târgul CES 2018 și-a deschis oficial porțile și începem să aflăm informații despre cele mai noi produse lansate la fața locului, inclusiv despre surprizele marca DJI. Astfel descoperim că această firmă celebră pentru dronele aduse pe piață a lansat în Las Vegas stabilizatorul DJI Osmo Mobile 2, dar și pe cel numit Ronin S.

Publicitate

În vreme ce primul este destinat utilizării alături de un smartphone, cel de-al doilea din listă este adresat aparatelor foto DSLR după cum puteți vedea și în imagini. Despre DJI Osmo Mobile 2 aflăm că va fi vândut exclusiv pentru început prin intermediul Apple Store online și că bateria sa oferă până la 15 ore autonomie.

Avem așadar parte de 3x ori mai multă autonomie decât originalul gimbal și rolul acestuia este de a transforma smartphone-ul nostru într-o cameră stabilizată. Se oferă și un nou layout pentru butoane, o greutate scăzută și posibilitatea de a plasa telefonul în modul portret. Prețul său este de 129 dolari.

Cât despre DJI Ronin S, acesta este dedicat aparatelor foto DSLR și mirrorless, sosind echiapt cu un nou stabilizator pe 3 axe ce ar trebui să facă o treabă bună. Sunt oferite și butoane dedicate pentru a controla aparatul foto, un joystick de înaltă precizie și moduri precum Sport,Panorama, Hyperlapse, Track sau CamAnchor.

Deși prețurile nu au fost anunțate, aflăm că acest gimbal va fi disponibil comercial din al doilea trimestru al acestui an.