Se pare că unele companii iau foarte în serios trişarea în jocuri, atât de în serios încât sunt dispuse la arestări şi acţiuni legale severe contra trişorilor. 15 dezvoltatori au fost arestaţi în China după ce s-a descoperit că produc şi vând cheaturi pentru celebrul joc PUBG.

Publicitate

E drept şi că unele programe de trişat aveau o tentă de malware, furând datele utilizatorilor. Poliţia din China s-a ocupat de acest caz şi e vorba aici despre versiunea de PUBG pentru PC, în cazul în care vă întrebaţi. Codul sursă al softurilor includea şi troiane, care fuseseră adăugate programelor de hcheating. PUBG Corp continuă să îi vâneze pe cei care propagă astfel de practici ielgale.

Dorinţa este că toţi gamerii care intră în joc să fie egali, fără extra-uri la viteză, damage şi alte atribute. De aceea şi extra-urile pe care le cumperi în joc sunt doar cosmetice şi nu îţi vor creşte puterea, pentru a fi egal cu alţi jucători. PUBG Corp a făcut update-uri majore recent, cu un mod Arcade şi noi deblocabile, dar şi noi soluţii anti trişat. Există chiar şi un magazin de soluţii hack, iar cei arestaţi au fost amendaţi cu 4.7 milioane de dolari.

Investigaţia continuă, pentru că încă mai sunt mulţi dezvoltatori implicaţi. PUBG Corp, Tencent şi autorităţile chineze aveau în vizor pentru arestare 120 de persoane suspecte de crearea de hackuri pentru acest titlu. Legea chineză spune că afectarea în mod negativ a unei reţele de computere poate duce chiar la 5 ani de închisoare.