CES 2021: Acer Nitro XV282K KV 4K este un monitor special creat pentru gaming pe PlayStation 5, Xbox Series X

0
1702
Acer

Pretențiile gamerilor au crescut acum odată cu lansarea consolelor PlayStation 5 și Xbox Series X, astfel că și producătorii se conformează. Astfel apar monitoare de gaming special create pentru aceste platforme, precum este și cazul lui Acer Nitro XV282K KV 4K pe care îl puteți admira mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

La prima vedere ai zice că acest monitor este destul de simplu, dar în realitate lucrurile se prezintă tare bine. Avem parte de un panou IPS de 28 inch cu rezoluție 4K UHD de 3840 x 2160 pixeli și un timp de răspuns de doar 1ms. Se oferă aici suport AMD FreeSync Premium și bifăm o rată de contrast impresionantă de 100.000.000:1. Fiind un monitor de gaming, asta înseamnă că avem și un refresh rate ridicat, de 144Hz mai precis.

Acer Nitro XV282K KV 4K

Acer Nitro XV282K KV 4K oferă și 90% acoperire pentru spectrul de culoare DCI-P3 și avem suport HDMI 2.1 pentru conectarea consolei. Apropo de console, mai primim aici și VRR (Variable Refresh Rate). Aceasta din urmă o cerință importantă pentru consolele de nouă generație pentru gaming la nivel înalt. Astfel ne putem juca în 4K la 120Hz cu VRR.

Acer Nitro XV282K KV 4K

De asemenea, mai trebuie să știți că monitorul de față are și 2 porturi HDMI 2.1, 1x DisplayPort. Oferă totodată și un USB-C cu suport pentru alimentare la 65W. Elementele de conectivitate nu se opresc aici pentru că mai primim și 4x porturi USB-A 3.0 și un USB-B folosit pentru alimentarea acestor porturi USB.

Nu în ultimul rând sunt aduse aici și funcții precum LightSense, ColorSense și ProxiSense, ce implică tehnologia VisionCare 3.0. Bifează și certificarea TUV Rheinland Eyesafe pentru reducerea luminii albastre, astfel că nu va afecta negativ vederea. Pe Acer Nitro XV282K KV 4K îl vom vedea la vânzare din luna mai în Europa. Prețul recomandat este de 950 euro.