Cele mai noi memorii ADATA DDR4 au iluminare RGB şi viteze până la 4800 MHz

0
590

ADATA XTG a anunţat în această săptămână cele mai noi memorii RAM, care vin cu iluminare RGB. E vorba despre modulele de memorie DDR4 Spectrix D50, cu iluminare RGB şi viteze până la 4800 MHz. Capacitatea lor merge până la 32 GB şi aceste componente vin cu design elegant, cu inspiraţie geometrică.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Noile memorii XPG Spectrix D50 oferă o performanţă şi eleganţă aprecitată de gameri, dar şi iubitorii unui interior de PC mai stilat şi… tunat. Overclockerii şi cei care preferă carcasele doldora de luminiţe vor aprecia de asemenea efortul. Aceste memorii sunt realizate cu cipuri şi PCB-uri de înaltă calitate şi asigură stabilitate şi fiabilitate la cele mai intense sarcini. Sunt compatibile cu cele mai noi platforme Intel şi AMD, iar componentele sunt protejate de impact.

XPG D50 are un radiator termic robust, cu grosime a peretului de aproape 2 mm, pentru o durabilitate sporită. D50 accepta Intel XMP 2.0 pentru overclocking stabil, fără a fi nevoie să mai intraţi în BIOS. Designul exterior geometric, cu linii ascuţite şi panou RGB triunghiular se potriveşte cu preferinţele generaţiei Fortnite. Folosind aplicaţia XPG RGB Sync şi alte softuri RGB de la firme ca ASUS sau Acer şi altele puteţi comuta între moduri RGB precum Static, Breathing şi Comet.

Puteţi să setaţi memorile să “pulseze” pe muzică, sincronizate cu melodiile preferate. Încă nu cunoaştem preţul acestui produs, dar ştim că vine în trimestrul 2 în magazine.