Cel mai mare avion din lume, Stratolaunch a decolat pentru prima oară şi arată spectaculos (Video)

1
1301

Am mai scris până acum de două ori despre Stratolaunch, gigantul avion care e capabil să lanseze rachete. Ei bine el era doar “parcat” într-un hangar până acum şi făcuse maxim tururi de pistă, dar ieri dimineaţă a zburat pentru prima oară. Ce a ieşit vedeţi mai jos.

Publicitate

Cântărind 250 de tone şi având anvergura aripilor de 117 metri, gigantul şi-a luat zborul de la Mojave Air and Sparce Port, în California. Acesta a fost un zbor de test important, durând 150 de minute şi fiind realizat cu succes. Stratolaunch are fuselaj dual şi este menit să zboare la o înălţime de 10668 de metri, de unde va lansa rachete care vor ajunge în orbită.

Viteza maximă atinsă la testul de ieri a fost de 281 de km/h. Pilotul de test, Evan Thomas a confirmat că totul a mers bine în timpul zborului de test. În special manevrabilitatea avionului a fost testată, iar el s-a comportat exact ca în simulări. Totul a mers ceas şi proiectul e în continuare în cărţi, deşi în ultima vreme nu prea a mers bine. În ultimele luni Stratolaunch a pierdut peste 50 de angajaţi şi a anulat eforturile de a îşi lansa propriile rachete.

Inclusiv un avion orbital era în planuri. Problemele au apărut odată cu moartea lui Paul Allen, cofondator Microsoft, care a pornit Stratolaunch în 2011. Principala motivaţie pentru existenţa lui Stratolaunch e că lansarea rachetelor cu ajutorul său este mai uşoară şi mai sigură decât lansarea direct de la sol.