Cea mai mare navetă aeriană din lume e dezvoltată de Sergey Brin, cofondatorul Google

0
1673

Atunci când nu sare cu paraşuta testând ochelarii Google Glass în mijlocul unui eveniment Google, cofondatorul motorului de căutare, Sergey Brin are proiecte SF. Spre exemplu acum lucrează la o navetă aeriană uriaşă, care mă duce cu gândul la fortăreaţa zburătoare din Avengers.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Uriaşul avion va fi pe jumătate folosit în scopuri umanitare şi pe jumătate va fi o modalitate de transport de lux. Sergey este actualul preşedinte al Alphabet Inc, compania mamă Google. Naveta ar fi construită într-un hangar imens NASA şi măsoară 200 de metri în lungime. Ar urma să coste între 100 şi 150 de milioane de dolari. E drept că în ciuda masivităţii acestei nave, ea este mai mică decât zeppelin-ul Hindenburg din anii 1930.

Proiectul se desfăşoară în secret şi toţi angajaţii au semnat un NDA. Finanţarea e asigurată personal de către Sergey Brin, iar nava va transporta hrană şi provizii misiunilor umanitare din toată lumea. Pe de altă parte va avea şi rol de „yacht aerian” intercontinental pentru prietenii şi familia lui Sergey Brin. Experţii în domeniu consideră că acesta este viitorul transportului şi livrărilor de mărfuri.

Camioanele, avioanele şi navele maritime sunt trecutul, consideră Igor Pasternak (designer de avioane). Sergey a fost mereu fascinat de aviaţie şi s-a mplicat în multiple proiecte de genul. În 2014 cofondatorul Google lua legătura cu Alan Weston, inginer aerospaţial şi director de programe la NASA. Expertul s-a apucat de lucru la o navetă de lux cu scop umanitar, precum cea de mai sus.

Deocamdată Google nu comentează pe seama acestui proiect.