Înainte de a vă speria că suntem la un pas de scenariul filmului “Life”, în care o formă de viaţă extraterestră îşi face de cap pe o staţie internaţională, aflaţi că lucrurile nu stau chiar aşa de dramatic. Da, Rusia a recunoscut că există viaţă extraterestră pe Staţia Spaţială Internaţională, dar la nivel microscopic doar.

E vorba totuşi despre forme de viaţă micronice, care au început să fie testate. Ele sunt totuşi indicii şi urme ale altor forme de viaţă, posibil mai complexe. În cadrul unui comunicat de presă emis ieri, agenţia spaţială de stat din Rusia, Roscosmos a declarat că există totuşi viaţă pe ISS (International Space Station). Particulele şi microorganismele au fost lăsate în urmă de comete.

Micrometeoriţii şi cometele vin cu o uriaşă coadă formată din praf şi particule care se aşează pe staţia spaţială. Substanţe biogenice de origine extraterestră ar putea să se găsească în particulele de praf. Cu această ocazie ISS devine un fel de “insectar” de microcreaturi de genul, indicându-ne dacă suntem până la urma singuri în univers sau nu. 19 mostre de praf spaţial au fost adunate de pe suprafaţa staţiei şi acum sunt analizate.

Nu e chiar o noutate, pentru că mostre sunt adunate încă din 2010. Urme de plancton marin au fost găsite încă din 2014, indicând existenţa unor planete care ar putea avea organisme marine în lacuri sau mări. Şi autorităţile din Germania ar fi găsit ADN de bacterii, dar nu mai mult de atât. Aşteptăm cu sufletul la gură descoperirile ruşilor.