Producătorul de biciclete Canyon a anunțat o colaborare inedită, cu grupul de muzică electronică Kraftwerk, având ca rezultat o ediție limitată de biciclete, precum cea de mai jos, care ar urma să concureze chiar la Tour de France în acest an.

Publicitate

Numele vehiculului pe 2 roți este Ultimate CF SLX Kraftwerk și va fi produs în doar 21 de unități. Designul este unul angular și culorile adoptate sunt alb și negru. Identitatea vizuală este preluată de la Kraftwerk, cunoscuți pentru minimalismul lor.

Costă 10.000 de euro o bicicletă de genul și va debuta la Tour de France Grand Depart în Dusseldorf. Colaborarea nu este o întâmplare, Kraftwerk având o melodie din anul 1983 numită “Tour de France”. Piesa este o baladă electro intensă de 13 minute, tribut pentru faimoasa competiție și incluzând sunete mecanice de biciclete luate din turneu.

Revenind la bicicletă, aceasta este fabricată dn fibră de carbon și are un model cu benzi reflective aplicat pe corpul geometric. Concurentul german Tony Martin va participa la Tour de France pe această bicicletă. Vânzările bicicletei încep pe 3 iulie direct pe site-ul Canyon. Include roți Zipp 303 Firecrest și SRAM eTap, un schimbător de viteze cu butoane electronice în loc de sisteme mecanice.