BenQ X1300i este primul videoproiector de gaming 4LED din lume, pentru jocuri la 120Hz

0
474
BenQ X1300i

Lansările de noi produse hardware continuă, iar astăzi facem cunoștiință cu BenQ X1300i – primul videoproiector de gaming 4LED din lume. Acesta este unul dintre cele mai interesante modele de gaming disponibile pe piață și promite jocuri la cele mai fine detalii. Ce ne rezervă dispozitivul și ce are atât de special aflați din rândurile de mai jos.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În primul rând acesta se remarcă printr-o coloristică incredibilă în jocuri, asta grație tehnologiei BenQ CinematicColor. Modelul de față oferă cel mai bun input lag din industrie, astfel că jocurile vor rula perfect de fiecare dată. Avem certificare Google Android TV și setări speciale pentru gaming, atât pentru titluri RPG, FPS, cât și pentru cele sportive.

BenQ X1300i

Se ajunge la o experiență fluidă și cursivă datorită timpului de răspuns de doar 8ms și a ratei de refresh de 120Hz. Se oferă aici o luminozitate ridicată de 3000 ANSI Lumeni, dar și un spectru de culoare bogat cu acoperire de 98% Rec. 709 Cinematic Color. Rata de contrast ajunge la 500.000:1 cu algoritmi Dynamic Black.

BenQ X1300i

Videoproiectorul BenQ X1300i are capacitatea de a reda conținut 4K, suport nativ pentru 3D la rezoluție FHD și HDR optimizat cu suport HDR10/HLG. Sursa de lumină 4LED oferă calibrare automată a culorilor și totodată garanția multor ani de funcționare. Mai primim și difuzoare stereo treVolo de 5W fiecare + tehnologie audio Bongiovi DPS pentru detalii acustice profunde, claritate, definiție și realism.

De asemenea, BenQ spune că acest videoproiector se poate instalat în orice spațiu dedicat distracției și jocurilor mulțumită design-ului dinamic. Avem opțiuni precum zoom 1.2x, reglaje 2D Keystone și conectivitate AV avansată. Sursa de lumină 4LED livrează până la 30.000 de ore de funcționare sau 10 ani de utilizare. Asta fără costuri extra de înlocuire a lămpii.

Prețul acestui videoproiector este de 1299 dolari.