ASUS a lansat tableta Vivobook 13 Slate OLED T3300, cu Windows 11; Costă doar 600 de dolari și vine cu tastatură, husă și stylus la pachet

0
1328
Vivobook 13
ASUS a lansat tableta Vivobook 13 Slate OLED T3300, cu Windows 11; Costă doar 600 de dolari și vine cu tastatură, husă și stylus la pachet

Ieri a avut loc un eveniment important, organizat de către ASUS. A debutat astfel tableta Vivobook 13 Slate OLED T3300. Ea costă doar 600 de dolari și vine cu stylus, husă și tastatură la pachet, fiind ușor de transformat într-un PC. Rulează Windows 11 și aduce un display excelent, OLED. Detalii despre noul dispozitiv avem în rândurile de mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

ASUS Vivobook 13 Slate OLED T3300 are parte de un display de 13.3 inch în diagonală. Este un panou de calitate, validat Dolby Vision PANTONE, cu rezoluție Full HD și luminozitate maximă de 550 nits. Acoperă 100% din spectrul culorilor DCI-P3, iar proecția TUV Rheinland reduce cu până la 70% cantitatea de lumină albastră.

Cât despre specificații, regăsim aici un procesor Intel Pentium Silver N6000 ce funcționează la 3.3 GHz, dar și 4 GB sau 8 GB de RAM (LPDDR4x) și 128 GB sau 256 GB de stocare. Camera frontală are 5 MP, iar în spate regăsim o cameră de 13 MP. Primim și difuzoare quad-stereo cu tehnologie Dolby Atmos, iar tableta vine și cu câteva accesorii la pachet. Printre acestea regăsim noul stylus ASUS Pen 2.0, care poate fi atașat magnetic și are capete ușor de înlocuit.

Totodată, tableta primește și o husă, dar și o tastatură la pachet cu touchpad generos. Poate fi astfel transformată facil într-un laptop, ea rulând Windows 11. Pe partea de conectivitate avem două porturi USB Type-C 3.2 Gen 2, jack de 3.5 mm, dar și cititor pentru cardurile MicroSD. Bateria de 50Wh cu 3 celule se încarcă la 65W prin intermediul alimentatorului din pachet.

Noua tabletă ASUS Vivobook 13 Slate OLED T3300 va fi disponibilă începând din luna decembrie. Prețurile încep de la 600 de dolari pentru varianta cu 4 GB de RAM și 128 GB de stocare (eMMC).