Apple a programat un eveniment important luni, 18 octombrie. În cadrul acestuia ar urma să debuteze noile MacBook-uri Pro. Pe baza celor mai recente scăpări, cei de la Apple Tomorrow au reușit să ofere randări detaliate cu MacBook Pro 2021. Avem imagini și detalii mai jos.
Observăm în randări primul MacBook cu aspect al display-ului de 14:9. Din punct de vedere al design-ului, acesta este foarte subțire și are parte de muchii drepte. Totodată, marginile display-ului sunt ultra înguste, iar Touch Bar-ul ar dispărea în acest an.
Aspectul de 14:9 ar prioritiza multitasking-ul și navigarea web via scrolling. Pe laterală observăm și o varietate de porturi acum, față de modelele precedente. Remarcăm un port HDMI, două porturi USB-C, dar și un port MagSafe magnetic pentru alimentare. Totodată, versiunea de 16 inch ar primi în acest an chiar un slot pentru cardurile SD. Acesta din urmă va fi foarte folositor fotografilor și videografilor pentru încărcarea directă a fișierelor în laptop.
Ca un reminder, se zvonește că noile MacBook-uri Pro vor avea la interior procesoare Apple M1X. Totodată, ele vor sosi în variante de 14 și 16 inch în diagonală, iar display-ul ar folosi tehnologie mini-LED. Nu în ultimul rând, ele vor avea rată de refresh de 120Hz.
Totuși, rămâne de văzut dacă noile MacBook-uri chiar vor adopta acest aspect. Reținem faptul că sunt randări bazate pe scăpările din ultimele săptămâni și e posibil să existe diferențe la nivel de aspect. Pe 18 octombrie vom afla exact ce ne pregătește Apple în materie de laptopuri în acest an.