AOC 16T2 devine oficial; Monitor portabil cu ecran tactil și diagonală de 15.6 inch

0
290
AOC 16T2

Lansările de noi produse hardware continuă și astăzi descoperim noul monitor portabil numit AOC 16T2 pe care îl puteți admira mai jos. Acesta este ideal pentru cei care vor să își seteze o configurație multi-ecran și din rândurile de mai jos aflați cât costă și ce dotări ne aduce la pachet.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În primul rând aflați că acesta are o diagonală de 15.6 inch (39.6 cm) și că folosește un panou IPS. Avem parte de rezoluție Full HD și îl putem conecta la un laptop, desktop, sau chiar și smartphone via port USB-C (folosind modul alternativ DisplayPort). Bifăm de asemenea și portul microHDMI aici.

AOC 16T2

AOC 16T are o grosime mai mică de un centimetru. Vine cu o husă inteligentă pliabilă ce permite orientarea în mod portret sau landscape. Are și opțiunea VESA dacă vreți să îl montați pe perete. Așa cum menționam și mai sus, avem aici de-a face cu un monitor tactil, unul cu suport multi-touch în 10 puncte pentru productivitate.

AOC 16T2

Avem un design elegant, finisaj din aluminiu și aflați că monitorul are la pachet un cablu USB-C la USB-A. Are și difuzoare stereo, dar și baterie integrată de 8000 mAh pentru a funcționa fără a necesita o priză. De asemenea, poate fi utilizat și pe post de baterie externă pentru a încărca un smartphone. AOC 16T2 va fi disponibil începând din această lună pe plan local la un preț recomandat de 1.549 lei.

Datorită bateriei încorporate de 8000 mAh, monitorul portabil AOC 16T2 poate fi utilizat fără a necesita o priză și poate funcționa ca o baterie externă pentru a încărca un smartphone. Monitorul portabil 16T2 va fi disponibil începând cu octombrie 2020 la un preț de 1.549 lei.

Cel mai probabil îl vom găsi în oferta PC Garage curând!