AMD a anuntat ieri lansarea unui trio de procesoare quad-core Phenom destinate PC-urilor desktop, printre care se numara si un model destinat gamerilor si pasionatilor de PC-uri. X4 9950 Black Edition este modelul din imaginea de mai jos si soseste cu softul AMD OverDrive, o unealta Windows care face modificari la capitolul performanta.

Impreuna cu acest procesor, AMD a lansat si variantele X4 9350e si 9150e, care consuma un maximum de 65W fiecare conform producatorului. Procesoarele sunt considerate consumatoare eficiente de energie si in plus, ocupa putin spatiu si opereaza cu un nivel scazut de zgomot. Revenind la 9950 Black Edition, acesta este adresat gamerilor si celor care doresc upgrade-uri “sanatoase”.

Acest procesor ruleaza la 2.6 GHz, in comparatie cu predecesorul sau de 2.5 GHz si consuma un maximum de 140 W de energie electrica, sosind la un pret de 235 de dolari. 9350e si 9150e sunt create pentru publicul de masa si fanii multimedia, care au nevoie de functii de editare video si foto. 9350e are o viteza de procesare de 2.0 GHz si costa 195 de dolari, in vreme ce 9150e ruleaza la 1.8 GHz si costa 175 de dolari.

Toate chipurile moderne AMD sunt bazate pe tranzistorii de 65 nm, iar procesoarele cu tehnologie de 45 nm vor sosi tot in 2008.

Sursa