Elon Musk e implicat în atâtea companii şi iniţiative încât le-am pierdut şirul. Pe lângă Tesla, SpaceX şi Boring Company, inspiratul gurul tech a pariat şi pe AI în cadrul unuia dintre multele sale proiecte. E vorba despre startupul OpenAI, care a creat un bot ce tocmai a reuşit să bată campionii mondiali la jocul DOTA 2.

Deşi proiectul e al său, Elon nu pare deloc încântat de rezultate şi insistă mai nou că inteligenţa artificială e o ameninţare mai mare pentru noi decât Coreea de Nord. Ce e drept AI-ul nu bate oamenii la jocuri de azi sau de ieri. Reuşite au tot venit la jocuri ca şah sau Go în ultimii ani. Startupul lui Musk şi Sam Altman, OpenAI se axează pe studierea inteligenţei artificiale, dar are ca scop principal crearea unui AI prietenos şi beneficiar rasei umane.

Organizaţia aceasta este una non profit şi e motivată de riscurile pe care le aduce inteligenţa artificială în general. Revenind la reuşita aceasta, DOTA 2 este unul dintre cele mai jucate titluri din lume şi România se poate mândri că are campioni ai titlului Valve. În cazul ultimei victorii, erau programate 5 runde de joc în care Danylo “Dendi” Ishutin, considerat cel mai bun jucător internaţional de DOTA 2 se confrunta cu un bot.

Cel mai bun din 5 runde câştiga duelul. AI-ul a câştigat prima rundă fără probleme, a doua fiind ceva mai complicată, dar Dendi a cedat-o pe aceea. În mod interesant campionul a refuzat să mai joace şi a treia rundă. Aceasta confruntare a fost sub formatul unui campionat, iar acel bot a mai făcut multe victime. De remarcat totuşi că meciurile nu au fost jucate cu formatul standard DOTA, care solicită să existe 2 echipe a câte 5 jucători, fiecare cu care o poziţie clar stabilită pe hartă şi un rol bine definit.

Aici a fost vorba de meciuri one on one. Conform organizaţiei OpenAI, bot-ul pus la treabă la campionat a bifat mii de “vieţi umane” de meciuri ale acestui joc. A jucat acele meciuri cu el însuşi, sub forma unui procedeu de învăţare şi exersare. Creatorii sistemului afirmă că nu realizat vreo pre-programare a vreunei mutări sau vreo tehnică de imitare.

Campionul DOTA 2 înfrânt a recunoscut că botul a jucat ca un om, dar cumva se simţea că e o maşinărie în spate. Nici nu vreau să mă gândesc cine ar câştigat dacă acel conflict de pe ecrane ar fi în câmp deschis… Elon Musk tot avertizează legat de riscurile AI-ului şi nu e nici măcar prima oară.