Acer Iconia One 8 (2018)

Piața tabletelor se află în continuare în declin, dar cu toate acestea mai vedem din când în când lansări de astfel de dispozitive. Târgul MWC 2018 din Barcelona ar putea găzdui lansarea unui număr generos de tablete, printre ele urmând a se afla și modelul Acer Iconia One 8 (2018).

Publicitate

Acest dispozitiv tocmai ce a primit certificarea FCC, modalitate prin care putem vedea câteva schițe și totodată afla ce dotări hardware are la bord. Așa cum scoate la iveală și numele său, tableta de față sosește cu un ecran de 8 inch și aparent avem o carcasă cu spate metalic.

Acer Iconia One 8 (2018)

Vedem camera foto plasată central în spate, o grilă asociată difuzorului în partea de jos, dar și jack-ul audio, respectiv butoanele de volum și cel power/unlock. Ca specificații hardware, această tabletă va sosi cu un ecran IPS de 8 inch ce va oferi rezoluție HD și cu un procesor MediaTek MT8167 tactat la o frecvență de 1.3 GHz.

Acer Iconia One 8 (2018)

Se va mai aduce aici și 16 GB de stocare flash, o cameră frontală de 2 megapixeli pentru apeluri video și în spate un senzor de 5 megapixeli. Va avea o baterie de 4500 mAh la interior și cantitatea de RAM se oprește la numai 1 GB. Acest din urmă detaliu ne duce cu gândul un preț foarte mic, de sub 150 dolari probabil.

  • DeianStancu

    Direct DOA