Un serial “Alien” este în pregătire, cu creierul din spatele “Fargo” la cârmă

0
1007

Disney a făcut o serie de anunţuri importante astăzi, cu privire la planurile sale în zona de filme şi seriale. Pe lista s-a aflat şi un proiect inedit, o nouă producţie “Alien”, dar diferită în 2 moduri: e serial şi are loc pe Pământ, ceea ce e nou pentru franciza principală.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Serialul a fost anunţat în cadrul Disney Industry Day, iar proiectul a fost pus în ograda celor de la FX, pe care îi ştim pentru “American Horror Story” printre altele. Creatorul “Fargo” şi “Legion” Noah Hawley va fi pus la şefia serialului “Alien”, deşi nu prea ştiu cum ajută flerul său artistic şi pasiunea pentru psihedelic şi anii ’70 producţia. Serialul a fost descris drept “prima poveste Alien pe Pământ”. Ni se promite o combinaţie a originalului “Alien” din 1979 combinat cu acţiunea din “Aliens” din 1986, cel regizat de James Cameron.

Discuţiile cu Haweley se poartă deja de câteva luni, dar încă nu era clar dacă el acceptă sau nu. Ridley Scott, care a regizat prima peliculă din franciză, dar a cam dat chix cu ultimele 2, “Prometheus” şi “Covenant” va fi producător executiv. Nu a făcut o treabă rea cu “Raised by Wolves” pe HBO recent, ce e drept. Încă nu ştim cine va regiza noul serial. Problema e că sub bagheta Disney lucrurile tind să se strice, îmblânzească şi comercializeze uneori, să fie mai puţin dark.

Am înţeles că se lucrează şi la un nou film “Predator”, care sper să nu fie la fel de slab că jocul lansat în acest an. Personal aş fi creat un fel de serial “Borderlands” inspirat de joc şi înţesat cu Alieni şi Predatori, dar şi cu o mare doză de umor şi violenţă gratuită.