Blogul Valleywag, al firmei Gawker se simte cu dare de mana in aceste zile in care tabletul Apple domina trendurile de cautare de pe web, astfel ca a instituit un sistem de recompense pentru cei care au informatii reale despre terminal. Valleywag trateaza de obicei subiecte ce au legatura cu Silicon Valley si este gata sa plateasca serios pentru imagini si clipuri video cu tabletul iSlate.

Publicitate

Aflam ca imaginile cu mult-asteptatul produs vor avea recompense de 10.000 de dolari, in vreme ce un clip video va fi recompensat cu 20.000 de dolari iar o imagine sau un clip cu Steve Jobs si terminalul vor aduce sursei 50.000 de dolari. Marele premiu de 100.000 de dolari va fi acordat celui/celei care ofera tabletul real blogului timp de o ora, pentru o experienta hands on.

Aparent, aceasta initiativa ar putea fi ilegala, sau cel putin asa afirma un avocat intervievat de catre Washington Post. Blogul si firma care il controleaza ar incalca intelegerea de confidentialitate in legatura cu acest terminal, iar Apple ar putea sa dea in judecata publicatia, daca aceasta pune mana pe informatii.

[via Tablet News]