SSC Tuatara este cea mai rapidă mașină de serie din lume, depășind modelul Koenigsegg Agera RS

0
1911
SSC Tuatara

Astăzi ajungem din nou în zona auto, dar nu pentru o lansare nou, ci pentru un record spectaculos. SSC Tuatara a fost atestată drept cea mai rapidă mașină de serie din lume, asta după câteva încercări ce au dat greș în trecut. Modelul de față a fost prezentat anul trecut și a venit după un concept prezentat în 2011. Vine din partea companiei americane SSC North America (anterior Shelby SuperCars Inc.) și este specializată în producția de mașini sportive.

Publicitate

Prima încercare de a obține un record de viteză era realizată pe 10 octombrie 2020. Atunci mașina a ajuns la o viteză de 532.93 km/h. Depășea astfel recordul lui Koenigsegg Agera RS de 447 km/h. Cu toate acestea, acuratețea măsurătorii a fost pusă la îndoială și pe 12-13 decembrie testul a fost reluat. Din cauza unor probleme mecanice, SSC Tuatara nu a putut depăși 406 km/h.

SSC Tuatara, record viteză:

Acum, pe data de 27 ianuarie 2021 a avut loc testul cu numărul 3 care s-a desfășurat cu succes. Mașina a trebuit să facă traseul de 3.7 km de 2 ori, obținând 450.1 km/h în prima tură, respectiv 460.2 km/h în a doua rulare. Făcând media celor două scoruri, s-a ajuns la o viteză maximă de 455.3 km/h – rezultat ce îi atestă titlul de cea mai rapidă mașină de serie din lume lui SSC Tuatara.

Acest test a fost verificat folosindu-se multiple sisteme de tracking prin satelit de la Racelogic, Life Racing, Garmin și IRMA. S-a depășit astfel recordul stabilit de Koenigsegg Agera RS de 447 km/h stabilit în 2017. Un detaliu inedit este acela că la volanul bolidului s-a aflat chiar proprietarul mașinii de test care va intra în cartea recordurilor. Încercările inițiale din octombrie l-au avut pe pilotul Oliver Webb în spatele volanului.

Cât despre detaliile tehnice, aflați că Tuatara are un motor twin-turbo V8 de 5.9 litri ce produce 1750 cai putere. Prețul său de pornire este de 1.9 milioane de dolari.