Samsung a prezentat seria Galaxy S20, cu un model Ultra cu camera de 108 MP şi pliabilul nou Galaxy Z Flip

0
574

A fost o săptămână mare pentru Samsung, care pe 11 februarie a prezentat cele mai importante 4 telefoane ale momentului. E vorba despre Samsung Galaxy S20, S20+ şi S20 Ultra, alături de noul pliabil cu clapetă Galaxy Z Flip. Tot ce ne rezervă terminalele aflaţi mai jos.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Samsung Galaxy Z Flip

Samsung Galaxy Z Flip este un telefon cu clapetă, inspirat de o pudrieră. E mai lat decât Moto RAZR 2019 şi se pliază pe mijloc. Are ecran de 6.7 inch Full HD şi încă un ecran extern de 1 inch pentru notificări şi informaţii utile. Vine cu 8 GB RAM, procesor Snapdragon 855+ şi două camere în spate, de 12 MP + 12 MP ultra wide. Se poate utiliza şi pliat la 90 de grade şi are multitasking special split screen ce împarte ecranul în două pătrate.

Rulează Android 10 cu One UI 2.0 şi costă 1500 de euro. Iată lista full de dotări:

  • Display: 6.7 inch, Full HD, Infinity Flex + Super AMOLED extern de 1 inch
  • CPU: Snapdragon 855+
  • RAM: 8 GB
    Stocare: 256 GB UFS 3.0
  • Baterie: 3300 mAh, dual cell, încărcare la 15W, încărcare wireless
  • Cameră spate: 12 MP + 12 MP (ultra wide);
  • Cameră selfie: 10 MP
  • Altele: difuzoare AKG, Android 10, One UI 2.0, fără jack audio, 4G LTE Cat16, USB-C

Mai multe detalii aveţi aici.

Samsung Galaxy S20

Samsung Galaxy S20 este modelul de bază din această gamă, care vine cu ecran de 6.2 inch. Are toate avantajele modelelor mai mari, adică refresh rate de 120 Hz, filmare 8K şi puternicul procesor Exynos 990. Are corp din sticlă şi metal, e uşor de mânuit şi nu are ecran aşa curbat cum aţi crede. Vine cu o cameră triplă, cu senzor de 12 MP principal, 64 MP telephoto şi 12 MP ultra wide. Dispune şi de încărcare rapidă şi încărcare inversă şi are difuzoare stereo şi cititor de amprente în ecran.

Vine pe roz, albastru şi gri şi costă 4299 lei în varianta 4G şi 4799 lei în cea 5G. Iată lista completă de dotări:

  • Display: 6.2 inch, Dynamic AMOLED, 3200 x 1400 pixeli,
  • Procesor: Exynos 990
  • RAM: 8 GB/12 GB
  • Stocare: 128 GB UFS 3.0 + microSD
  • Baterie: 4000 mAh, încărcare wireless, încărcare inversă wireless, încărcător de 25W la pachet
  • Cameră spate: 12 MP (principală) + 64 MP (telephoto, zoom hibrid 3x) + 12 MP (ultra wide)
  • Cameră selfie: 10 MP
  • Conectivitate: 4G, 5G (doar sub 6 GHz), WiFi 6, USB-C, Bluetooth 5.0, GPS, ANT+
    Altele: difuzoare stereo, fără jack audio

Mai multe detalii aveţi aici.

Samsung Galaxy S20+

Samsung Galaxy S20+ creşte diagonala la 6.7 inch şi capacitate bateriei la 4500 mAh. Aduce şi un senzor extra pentru camera din spate, un DepthVision pentru Bokeh. Avem şi aici filmare 8K, ecran de 120 Hz refresh rate, încărcare rapidă pe fir şi wireless, dar şi procesor Exynos 990, stocare UFS 3.0 şi RAM LPDDR5. Telefonul se găseşte în variante 4G şi 5G, rulează Android 10 cu One UI 2.0 aplicat peste şi porneşte de la 4799 lei.

Iată lista full de dotări:

  • Display: 6.7 inch, Dynamic AMOLED, 3200 x 1400 pixeli, 120 Hz
  • Procesor: Exynos 990
  • RAM: 8 GB/12 GB
  • Stocare: 128 GB/ 256 GB/512 GB UFS 3.0 + microSD
  • Baterie: 4500 mAh, încărcare wireless, încărcare inversă wireless, încărcător de 25W la pachet
  • Cameră spate: 12 MP (principală) + 64 MP (telephoto, zoom hibrid 3x) + 12 MP (ultra wide) + DepthVision
  • Cameră selfie: 10 MP.
  • Conectivitate: 4G, 5G, WiFi 6, USB-C, Bluetooth 5.0, GPS
  • Altele: difuzoare stereo, fără jack audio

Mai multe detalii aveţi aici.

Samsung Galaxy S20 Ultra

Cireaşa de pe tort este Samsung Galaxy S20 Ultra, care vine doar într-o variantă 5G. Ajunge la 6.9 inch în diagonală şi aduce o cameră principală de 108 MP. În plus are şi o cameră de zoom de 48 MP, care ajunge la 100x cu zoom digital şi are zoom hibrid optic 10x. Oferă refresh rate de 120 Hz, filmare 8K, procesor Exynos 990 şi ajunge chiar la 16 GB RAM. Bateria trece la 5000 mAh şi totul încape într-un corp din sticlă şi metal surprinzător de uşor de mânuit la aşa o diagonală.

Avem în spate şi o cameră ultra wide de 12 MP, iar în faţă o cameră selfie de 40 MP. Iată lista completă de dotări:

  • Display: 6.9 inch, Dynamic AMOLED, 3200 x 1400 pixeli, 120 Hz
  • Procesor: Exynos 990
  • RAM: 12 GB/16 GB
  • Stocare: 128 GB/ 256 GB/ 512 GB UFS 3.0 + microSD
  • Baterie: 5000 mAh, încărcare wireless, încărcare inversă wireless, încărcător de 25W la pachet
  • Cameră spate: 108 MP (principală) + 48 MP (telephoto, zoom hibrid 10x, digital 100x) + 12 MP (ultra wide) + DepthVision
  • Cameră selfie: 40 MP (pixel binning la 10 MP).
  • Conectivitate: 4G, 5G, WiFi 6, USB-C, Bluetooth 5.0, GPS, ANT+
  • Altele: difuzoare stereo, fără jack audio

Preţul porneşte de la 6499 lei şi toate telefoanele S20 ajung în România pe 13 martie. Mai multe detalii aveţi aici.