Logitech G a anunţat extinderea portofoliului de produse licenţiate oficial League of Legends, iar începând de pe data de 16 martie aceste produse debutează la nivel global. Colecţia se inspiră din trupa K/DA, o formaţie virtuală de muzică pop formată din personaje ce aparţin unui univers alternativ din League of Legends: Akali, Ahri, Evelynn, Seraphine și Kai’Sa.
Colecţia K/DA aduce fanilor periferice performante Logitech G cu un design unic. Printre noutăţile acestei colecţii se numără două dintre produsele preferate ale fanilor Logitech G: mouse-ul de gaming Logitech G502 HERO şi tastatura mecanică de gaming Logitech G PRO, proiectată în culorile, imaginile şi branding-ul K/DA.
Iată perifericele de gaming incluse în colecţie:
- Căștile wireless Logitech G733 K/DA LIGHTSPEED
- Căștile in-ear Logitech G333 K/DA
- Mouse Logitech G502 HERO K/DA
- Mouse wireless Logitech G305 K/DA LIGHTSPEED
- Tastatura mecanică de gaming Logitech G PRO K/DA
- Mouse pad Logitech G840 K/DA
Portofoliul a debutat în octombrie 2020 şi face parte dintr-un parteneriat exclusiv pe mai mulţi ani cu Riot Games, creatorul League of Legends, cel mai jucat joc de PC de pe glob. League of Legends este un joc de strategie, un MOBA cu echipe formate din câte 5 campioni cu abilităţi speciale. Echipele se confruntă pentru a distruge Nexusul adversarului, iar jucătorii au de ales din peste 150 de campioni, în clase diferite. La vârful audienţei LoL poate ajunge la 8 milioane de jucători conectaţi pe zi.
Cât despre perifericele de gaming, ele sunt disponibile pe LogitechG.com.