Louis Vuitton Echo

Atunci când auzim numele Louis Vuitton ne gândim că sigur este vorba despre un produs tare scump asociat, după cum descoperim și astăzi. Nu este vorba despre o geantă sau vreun ceas fancy, ci despre un tracker care permite monitorizarea locației în care se află bagajul nostru. Se numește Louis Vuitton Echo și detalii extra găsiți în rândurile de mai jos.

Publicitate

Ei bine, acest dispozitiv pe care îl vedeți în imaginea de aici costă nici mai mult, nici mai puțin de 370 dolari, preț în care este inclus și un abonament pe 3 ani la serviciul Sigfox Monarch care permite tracker-ului să transmită informații printr-o varietate mare de frecvențe radio, semn că va funcționa oriunde în lume.

Louis Vuitton Echo este creat special pentru seria de trollere Horizon și dispune de un senzor de lumină pentru a detecta situațiile în care bagajul este deschis. Există un buton special on/off, cât și un indicator pentru bateria ce promite până la 6 luni de autonomie cu o singură încărcare.

În cazul în care bagajul este rătăcit, posesorul va avea posibilitatea de a-l localiza prin intermediul unei aplicații dedicate. De specificat faptul că tracker-ul se va conecta la rețele IoT și Wi-Fi din aeroporturi și că prețurile asociate unui troller/bagaj din seria Horizon pornesc de la 2.000 dolari.

  • GabrielGrosu

    370 nu mi se pare mult pentru snob… clientii LV. Mai ales ca trebuie sa cumperi trollerul tot de la ei. Nu inteleg, insa, cum de are voie la cala un bagaj cu baterie.