Huawei a echipat primul automobil cu alternativa sa la Android Auto, sistemul HiCar

0
611

Luna viitoare se împlineşte un an de când Huawei a anunţat sistemul de operare HarmonyOS, unul scalabil, care poate rula pe ceasuri, televizoare, servere, telefoane şi tablete. Inclusiv pe automobile poate ajunge, iar acum aflăm că Huawei a pus o versiune derivată din Harmony pe automobile, sub forma lui HiCar.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Brandul a dezvoltat în China HiCar, un sistem on board care va concura cu Android Auto. Prima maşină cu HiCar se poate vedea mai sus. Acest sistem de operare se poate folosi pe bordul unui vehicul şi reprezintă şi o alternativă la Apple CarPlay. Se găseşte pe un sistem de infotainment, iar HiCar vrea să concureze serios în zona auto, intrând şi în zona vehiculelor autonome şi a sistemelor 5G. Vehiculul electric de la BYD a inaugurat platforma respectivă şi are la bord un modul 5G tot producţie Huawei.

Huawei a înregistrat o serie de brevete recent, care fac aluzie la automobile autonome. HiCar va crea un soi de ecosistem auto, iar dacă lucrurile merg bine am putea chiar vedea Huawei intrată serios în zona auto. Nu ar fi un proiect singular, pentru că şi producătorul de telefoane LeEco a realizat şi automobile spre exemplu. HiCar e pregătită să ajungă pe 120 de vehicule de la 30 de producători, inclusiv Audi, dar şi firme chineze ca BYD, GAC şi BAIC.

Cei care au integrat software-ul pe automobile au descris platforma ca “matură”. Ea se află şi pe televizoarele ramurii Huawei Honor şi ar putea ajunge şi pe smartwatch-uri în acest an. Proba de foc va fi totuşi aducerea softului pe mărcile străine de maşini…