Elon Musk vrea să ofere apeluri video în maşinile Tesla, dar şi videoconferinţe

0
1105

În această perioadă apelurile video şi videoconvorbirile sunt modalitatea de bază prin care milioane de oameni comunică sau muncesc. Funcţionalitatea ar putea sosi şi pe automobilele Tesla, conform lui Elon Musk.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Musk a răspuns afirmativ pe Twitter la sugestia unui fan de a pune funcţia de conferinţe video pe o maşină Tesla. Pentru că această funcţie să fie disponibilă e nevoie de conectivitate, probabil 5G, dar şi de o cameră capabilă integrată în bord. Imaginaţi-vă scenariul în care un CEO se află în automobilul său autonom şi are o conferinţă ad hoc la care trebuie să participe.

Obstacolul evident e tentaţia de a face live-uri la volan, o problemă mare a zilelor noastre şi o cauză a multiple accidente. Securitatea e un alt aspect ce nu trebuie neglijat, mai ales având în vedere problemele avute de Zoom în ultima vreme. Ei au avut mulţi trolli care au intrat peste conferinţe, dar şi o bază de date cu clienţi ce a ajuns pe web. Hackerii deja au reuşit să preia controlul asupra sistemele de infotainment de pe automobile şi camera/apelarea video ar fi o tentaţie în plus.

Ceva îmi spune că nu vedem videoconferinţe pe Tesla până nu avem o autonomie şi mai bună a vehiculelor. În acest moment maşinile Tesla oferă jocuri video şi streaming Netflix pe consola centrală, dar doar când automobilul este parcat. Există şi o funcţie de Karaoke, dar doar pentru pasageri. Musk a propus recent şi un joc interactiv cu AR în stil Pokemon Go, dar inspirat de Mario Kart.

Între timp putem folosi volanul uunei maşini Tesla pentru a conduce o Teslă virtuală în jocul Beach Buggy Racing 2. Până să vorbim de videoconferinţe aflaţi că SpaceX le-a interzis angajaţilor săi să folosească Zoom.