BS_cam1_

După ce China a pariat tot mai mult pe AI, cu investiţii serioase în această zonă, SUA simte nevoia să îi dea răspunsul. Astfel ia naştere “Iniţiativa Americană pentru AI”, care va fi anunţată de preşedintele Donald Trump astăzi.

Publicitate

Pe hârtie SUA ar fi liderul dezvoltării AI în acest moment, dar China vine tare din spate. Cu toate acestea Statele Unite nu au un program oficial, susţinut de stat care să împingă în faţă inteligenţa artificială. E totul doar la privat. Administraţia Trump va semna un ordin executiv, creând această Iniţiativă. E mai mult un soi de strategie care ghidează dezvoltarea AI în SUA.

Prin această directivă se vor redirecţiona fonduri federale şi resurse spre cercetarea şi dezvoltarea AI. În plus, SUA va pune şi bazele unor standarde recunoscute internaţional pentru AI. Vor fi create locuri de muncă şi angajaţii vor fi instruiţi legat de inteligenţa artificială. Sunt şi veşti proaste, pentru că iniţiativa nu pare să menţioneze fonduri noi pentru dezvoltarea AI şi nu se ştiu prea multe detalii deocamdată.

Nu avem nici un deadline pentru ţintele propuse, ci doar promisiunea că “revenim cu detalii în 6 luni”. Scopul AI Iniţiative este de a împărţi strategia în 5 zone:

  • Cercetare şi dezvoltare
  • Eliberarea de resurse
  • Standarde etice
  • Automatizare
  • Colaborare internaţională

În acest moment 18 ţări au lansat strategii oficiale AI, jumătate incluzând şi surse de finanţare. SUA e oarecum în standby la acest capitol.