Chuwi HiGame

Un producător de origine chineză ce a reușit să se facă cunoscut și în alte regiuni este Chuwi, firmă pe care de regulă o asociem cu tablete dual-boot. Ei bine, de acum înainte numele Chuwi va însemna și PC-uri de gaming, dar nu orice fel de sisteme, ci unele compacte precum Chuwi HiGame.

Publicitate

Acesta este primul mini PC de gaming realizat de producătorul chinez și aflăm din start că măsoară 173 x 158 x 73 mm, fiind chiar mai mic ca decât o paletă de ping-pong în materie de lungime și lățime. Ca dotări vine cu un procesor Intel Core i5-8305G (Gen8) și cu soluția grafică Radeon Vega M cu 4 GB memorie.

Chuwi HiGame

Se menționează aici că placa video ar fi mai rapidă decât NVIDIA GTX 1050, pe site-ul Chuwi fiind prezentate și câteva grafice comparative. PC-ul dispune de 5 porturi USB 3.0, de un port Ethernet, de 2 porturi HDMI 2.0, de un port Thunderbolt 3 și de 2 porturi DisplayPort 1.3.

Chuwi HiGame

Mai avem și port pentru microfon și jack audio. Chuwi HiGame vine în versiunea standard cu 8 GB RAM LPDDR4 și 128 GB SSD M.2, iar vestea bună este că avem suport pentru upgrade ulterior. Mai mult de atât Chuwi spune că HiGame suportă sisteme VR și AR, deși hardware-ul nu pare atât de impresionant.

Chuwi HiGame

Aparent, prețul de comercializare va fi de 999 dolari și produsul va debuta pe Indiegogo la mijlocul lunii viitoare drept proiect de crowdfunding. La suma asta parcă aș prefera totuși un laptop cu dotări similare, sau chiar mai bune..

  • Bulgaru Marius-Cătălin

    Totul suna perfect pana am vazut pretul…